FCSB riscă să piardă gratuit un jucător important: Florin Tănase este în negocieri cu Espanyol

Recent Posts

Florin Lucian Tanase se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre FCSB si Rapid Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, miercuri 15 decembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Florin Tănase ar putea pleca de la FCSB fără ca echipa să primească vreun ban în schimb. Ajuns din nou sub comanda lui Gigi Becali în vara lui 2024, Tănase are o înțelegere care îi permite să părăsească echipa în cazul unei oferte convenabile din străinătate. Iar Espanyol profită de această clauză.

Clubul din La Liga a reluat discuțiile pentru transferul mijlocașului ofensiv, însă negocierile sunt blocate de cerințele salariale ale fotbalistului. Tănase solicită aproximativ 1 milion de euro pe sezon, în timp ce spaniolii nu sunt dispuși să meargă atât de departe din punct de vedere financiar.

Conform informațiilor publicate de Sportpesurse.ro, Espanyol nu a renunțat complet la idee, dar nici jucătorul nu este pregătit să facă vreun compromis. Dacă ibericii nu vin cu o ofertă îmbunătățită, Tănase ar putea rămâne la FCSB pentru a lupta pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Florin Tănase investește în imobiliare de lux în București

Pe lângă cariera din fotbal, Tănase s-a lansat și în afaceri imobiliare, alături de impresarul său Florin Vulturar. Cei doi dezvoltă un ansamblu rezidențial în zona Pipera din București, cu finalizare estimată în 2026.

Conform site-ului oficial al proiectului „Noura Pipera”, prețurile locuințelor sunt următoarele:

  • Apartament cu 2 camere (58,31 mp): 104.200 euro

  • Apartament cu 2 camere (72,19 mp): 133.207 euro

  • Apartament cu 3 camere (125,86 mp): 219.372 euro

Astfel, chiar dacă viitorul său fotbalistic este încă nesigur, Florin Tănase își asigură o alternativă solidă în domeniul afacerilor.