Dinamo vizează doi foști jucători ai FCSB! Cine sunt fotbaliștii doriți de Zeljko Kopic

Recent Posts

Dinamo București își conturează strategia de transferuri pentru această vară și își îndreaptă atenția către doi jucători cu experiență în Liga 1, care au evoluat atât pentru Viitorul, cât și pentru FCSB: Cristi Ganea și Ionuț Vînă.

Cei doi nu mai intră în planurile noului antrenor al Farului, Ianis Zicu, iar Dinamo ar putea profita de situație pentru a-i aduce în Ștefan cel Mare. Ambii se află la final de contract cu echipa lui Gică Hagi și ar putea semna înțelegeri mai avantajoase cu roș-albii.

Cristi Ganea și Ionuț Vînă, în vizorul lui Dinamo

Cristi Ganea a bifat 40 de apariții pentru Farul în sezonul recent încheiat, oferind trei pase decisive. La rândul său, Ionuț Vînă a înscris de trei ori și a oferit alte trei assisturi în cele 36 de partide disputate.

Transferul lui Ganea la Dinamo l-ar aduce într-o luptă directă pentru postul de titular cu Raul Opruț, recent transferat definitiv după activarea clauzei de cumpărare. În schimb, pentru Ionuț Vînă există competiție: Universitatea Cluj este și ea interesată de mijlocașul central, în contextul participării în cupele europene.

Potrivit site-ului Transfermarkt, Ganea are o cotă de piață de 400.000 de euro, în timp ce Vînă este evaluat la 700.000 de euro.

Obiectivul Dinamo: un nou sezon în play-off

După revenirea spectaculoasă în play-off, prima după o pauză de opt ani, Dinamo își dorește să repete performanța și în sezonul următor. Tehnicianul Zeljko Kopic încearcă să completeze lotul în zonele unde pot apărea plecări importante.

Pe lângă Dennis Politic, care este aproape de FCSB, fundașul central Boateng ar putea, de asemenea, părăsi echipa, fiind dorit de Gigi Becali.

Până în prezent, Dinamo a oficializat transferurile lui Cristian Mihai de la UTA și Luca Bărbulescu din Germania. De asemenea, sosirea lui Alex Musi, implicat în tranzacția pentru Dennis Politic, este așteptată în orice moment.